Aproape un an s-a scurs de la ultima ediţie a Taberei Plopu.
Plopu 25 este istorie şi Plopu 26 bate la uşă. Mai sunt doar cca. 3 săptămâni până când această ediţie va începe.
Sincer să fiu o aştept cu mare nerăbdare.
Şi am motive să spun aşa ceva.
În primul rând nu pot uita că jumătate din viaţa mea biologică este legată de Plopu. Locul pe care îl simt cel mai aproape de inima mea, de pe tot pământul, este Plopu.
De altfel această legătură este împărtăşită şi de familia mea.
De asemenea Plopu se confundă şi cu întreaga mea viaţă după convertire. Am slujit la Plopu încă din primul an al vieţii mele de credinţă, adică din 1983.
Am văzut la Plopu generaţii ridicându-se, crescând şi formându-se.
După atâţia ani Plopu e mai mult decât o tabără pentru mine.
Poate nu ar trebui să vorbesc atât de elogios despre Plopu, dar asta e ceea ce simt.
Şi nu locul în sine dă valoare, deşi e un loc frumos, ci experienţele de viaţă de aici, prieteniile legate cu oameni de pretutindeni şi, mai presus de toate, impactul asupra vieţii mele personale.
Sunt convins că cel mai bine mă înţeleg cei ce au fost măcar un an la Plopu.
Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru această favoare pe care mi-a făcut-o.
Sunt foarte recunoscător şi celor ce au contribuit la organizarea acestei tabere de-a lungul timpului, în diferite dapartamente. Sunt chipuri luminoase pe care le păstrez în inimă.
Deşi ştiu că poate părea ciudat, dar le sunt recunoscător şi celor ce nu au fost de acord cu această tabără. Ei ne-au ţinut în priză şi ne-au obligat, prin scepticismul lor, să ridicăm ştacheta.
Cu siguranţă au fost şi răuvoitori care au vorbit. Domnul să-i ierte!
Nu cred că ai dreptul moral să te pronunţi asupra unei lucrări dacă nu ştii nici măcar locaţia geografică în care se găseşte. Dar nimic nu este nou sub Soare.
Poate ar trebui să mai fac câteva precizări pentru a demonta câteva mituri:
- Plopu a fost o tabără interconfesională încă de la prima ediţie
- Plopu nu s-a susţinut niciodată din contribuţii sau donaţii ale vreunei biserici, de orice confesiune ar fi, fie că e vorba de proprietatea imobilă, fie că e vorba de cheltuielile de organizare

Iată un fragment dintr-o scrisoare către fraţi pe care o scriam la Plopu 20:
"Plopu a fost o tabără care nu a lăsat pe nimeni indiferent:
- unii au iubit această tabără, alţii au contestat-o mai mult sau mai puţin vehement;
- unii au participat, alţii au refuzat constant invitaţia şi poate au împiedicat şi pe alţii să participe;
- unii au spus ca va rezista în timp, alţii că va muri după 1989;
- unii au spus că e o binecuvântare pentru tineri, alţii că e o pierdere de timp, sau chiar că e nocivă;
- unii s-au inspirat din spiritul şi regulamentul taberei, începând o astfel de lucrare, alţii au desfiinţat conceptul de tabără creştină…

Noi îi iubim pe toţi şi spunem că două atitudini sunt corecte:
- cea a lui Gamaliel (dacă lucrarea aceasta este de la oameni se va nimici)
- cea care rezultă din dialogul dintre Filip şi Natanael (Poate ieşi ceva bun din Nazaret? Vino şi vezi!)"

Iată experienţa unui păstor din zona în care locuiesc şi care arată o atitudine corectă.
Ea a avut loc la una dintre ediţiile dinainte de anul 2000, la care nu eu eram director de tabără.
Într-o seară stăteam în întuneric şi urmăream de la distanţă ce se întâmplă la focul de tabără. Cei de la foc nu mă vedeau.
Atmosfera era deosebită: închinare, mărturii de viaţă... Îmi creştea inima, deşi eu nu făceam parte dintre organizatori.
La un moment dat am simţit lângă mine pe cineva. Am întors încet capul şi am zărit lângă mine un păstor al unei biserici din zonă.
Mi-a spus că se bucură să mă vadă pentru că vrea să-mi mărturisească ceva. Fusese la o întrunire a unui for de coordonare al cultului din care făcea el parte şi acolo li s-a recomandat să nu-şi lase tinerii la Plopu.
A hotărât să nu-i lase, considerând că cei ce au făcut această recomandare sunt oameni care ştiu ce spun.
Când a ajuns acasă a simţit că ceva nu e bine. De ce de fiecare dată după ce veneau tinerii de la Plopu vedea la ei o altă atitudine?
Aşa că a hotărât să îi lase să meargă în tabără, însă a decis să vină şi el să vadă ce e la Plopu şi ce se întâmplă acolo.
Şi îmi spunea acel păstor că nu-i pare deloc rău că i-a lăsat.
Celor sceptici le spun şi eu: Vino şi vezi! Apoi poţi să spui ce vrei!

Mai am un motiv să aştept tabăra aceasta. Direct implicat în organizarea taberei am fost în două perioade:
- de la prima ediţie până după 1990
- de la Plopu 17 până în prezent
La o socoteală simplă Plopu 26 va fi a 10 ediţie pe care o coordonez din această a doua perioadă, o perioadă extraordinară, la fel de frumoasă ca prima, dar totuşi diferită.
Cu alte cuvinte va fi şi un fel de mică aniversare de suflet pentru mine, fără să mă intereseze aspectul formal.
Este însă posibil ca să fie şi ultima ediţie pe care o organizez. Şi nu evoc această posibilitate cu nici un gând ascuns. Ea chiar există la modul real, chiar dacă nu vreau să Îi "dictez" lui Dumnezeu nimic. El e Suveran.

Vreau să închei cu câteva cuvinte pentru veterani. M-aş bucura ca pe lângă participanţii tineri să ajungeţi şi voi pe acolo, măcar în trecere.
Dacă nu puteţi, un mesaj scris adresat taberei Plopu 26 ar fi primit cu bucurie.
Mama mea avea o vorbă: "să nu uiţi niciodată de unde ai plecat!"